Știri!
Monitorul Oficial Local
search
Obţinerea indemnizaţiei de creştere a copilului/stimulentului de inserţie/indemnizaţiei lunare/sprijinului lunar şi alocaţiei de stat pentru copii (pentru copiii născuţi după data de 01.03.2012, conform cu OUG nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului)
Informatii
Solicitantii primesc informatii privind actele/documentele justificative necesare pentru intocmirea dosarului pentru acordarea indemnizatiei de crestere a copilului/stimulentului de insertie/indemnizatiei lunare/sprijinului lunar si alocatiei de stat pentru copii, modul de completare a cererii, termenul de depunere a dosarului, date privind transmiterea dosarelor la Agentia Judeteana de Plati si Inspectie Sociala, informatii privind efectuarea platii, informatii despre drepturile si obligatiile pe care solicitantii/beneficiarii le au.
Prin O.U.G. nr.124/2011 se introduce o modalitate de calcul unitara, se stabileste ca toate prestatiile sociale sa se raporteze la un indicator social de referinta (ISR). Astfel, raportarea la ISR nu scade cuantumul prestatiilor (indemniztie pentru cresterea copilului, stimulent de insertie, alocatie de stat pentru copil), iar in prezent valoarea ISR a fost stabilita la 500 de lei.
Pentru mentinerea drepturilor la indemnizatie pentru cresterea copilului/stimulent de insertie incepand cu anul 2012, beneficiarii trebuie sa isi achite obligatiile legale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate pentru anul precedent. Nerespectarea acestei obligatii determina suspendarea drepturilor incepand cu data de 1 februarie 2012, pentru o perioada de 5 luni, odata cu drepturile aferente lunii februarie. Neachitarea obligatiilor pe perioada suspendarii, atrage incetarea dreptului. Achitarea acestor obligatii in termenul in care a intervenit suspendarea atrage reluarea platii drepturilor, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
Acordarea pe baza netransferabila de cel putin o luna, a dreptului la concediul pentru cresterea copilului se aplica parintilor ai caror copii se nasc incepand cu data de 01 martie 2012 sau sunt adoptati, luati in plasament, incredintati in vederea adoptiei, sau s-a stabilit tutela incepand cu aceasta data, daca ambele persoane din familie indeplinesc conditiile de acordare a acestuia.
Acordarea concediului/indemnizatiei lunare/sprijinului pentru ingrijirea copilului cu dizabilitati
Pentru copilul cu dizabilitate care a implinit varsta de 3 ani, oricare dintre parintii firesti sau persoana careia i-a fost incredintat copilul in vederea adoptiei sau care are copilul in plasament, sau in plasament in regim de urgenta, precum si persoana care a fost numita tutore beneficiaza de un concediu pentru ingrijirea copilului pana la varsta de 7 ani si o indemnizatie lunara la nivelul de 0,9 ISR, dupa cum urmeaza:
in continuarea concediului de 1 an, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap, incepand cu ziua urmatoare celei in care inceteaza, conform legii, concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului acordate anterior, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile de la acea data;
oricand pana la implinirea de catre copil a varstei de 7 ani, pentru persoanele care au beneficiat de concediul pentru cresterea copilului in baza actelor normative care au reglementat acest drept la data nasterii copilului. Dreptul se acorda incepand cu data depunerii cererii;
oricand, incepand cu implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, pentru persoanele care nu au beneficiat de concediu pentru cresterea copilului si de indemnizatia aferenta, dar care in ultimele 12 luni inainte de solicitarea acestui concediu au realizat venituri supuse impozitului. Dreptul se acorda incepand cu data depunerii cererii.
Oricare dintre persoanele indreptatite, care au in intretinere un copil cu dizabilitate beneficiaza, dupa caz, de urmatoarele drepturi:
sprijin lunar in cuantum de 0,6 ISR, acordat persoanei care nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru acordarea concediului pentru cresterea copilului si indemnizatiei lunare aferente, pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, respectiv de 0,3 ISR pentru copilul cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani.
sprijin lunar in cuantum de 0,9 ISR, acordat persoanei cu dizabilitate grava sau accentuata care nu realizeaza alte venituri in afara beneficiilor de asistenta sociala destinate persoanelor cu dizabilitati, pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, respectiv de 0,6 ISR pentru copilul cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani.
persoana cu dizabilitate grava sau accentuata care are in intretinere un copil si care nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru acordarea concediului pentru cresterea copilului si indemnizatiei lunare aferente beneficiaza de sprijin lunar in cuantum de 0,9 ISR pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani, respectiv de 0,3 ISR pentru copilul cu varsta cuprinsa intre 2 si 7 ani.
De aceste drepturi nu poate beneficia parintele care, pentru acelasi copil, are in acelasi timp si calitatea de asistent personal ori care primeste indemnizatia de insotitor.

Acte necesare